Idol

Idol

totul e-aşa plictisitor,
un pantof mi-am rupt aproape
dând în pietre cu-n picior
de cu ziuă până-n noapte.
zadarnic fluier a pustiu,
nimic nu mai mă-ncântă,
deşi aici doresc să fiu,
între un joc şi o poruncă.
mi-am-nfipt mâna-n buzunar,
în setea mea după cuvânt,
dar caut însa în zadar,
în jurul meu, numai pământ.
şi-aştept să cadă-o picătură
din cerul ăsta tot senin,
dar cerul nici nu se îndură,
aruncă-mi baremi cu venin.
e linişte şi doar atât,
o linişte ce mă surzeşte.
încep să îmi ridic din lut
un idol, poate îmi vorbeşte…

Scântei

Scântei

fost-am scântei în noaptea secundară,
plesnind din focul ce ne-a zămislit,
zburând spre cer pentru întâia oară
precum meteoritul rătăcit.
precum comete, am lăsat o dâră,
care s-a şters subit în urma noastră
şi ameţiţi de-atâta tevatură
pocnit-am iar cu o lumin-albastră.
nepăsători, tot buimăcind spre cer,
am pârjolit şi cea din urmă dogmă,
în întuneric, rămânând mister,
murind scântei în noaptea fără formă.
funingine planând în aer rece,
cu teamă de-a cădea-n pământ,
durând fiorul care ne petrece.
funingini risipite-n vânt.
sperând căderea-n jarul născător,
care, cu drag, ne-a aruncat în lume,
vom fi găsit că focu-i muritor.
placid, cădea-vom doar pe un tăciune.

Spânzuratul

Spânzuratul

un pas mă vâră îndărăt,
un pas mă-ndeamnă să păşesc,
deşi aş vrea să mă întorc,
nu pot acum să mă opresc.
alt pas mă-ndeamnă să-ndrăznesc,
deşi vântu-mi spintecă chipul.
mai am un pas să poposesc,
de nu mă va-nghiţi nisipul.
şi am mai fost cândva aici,
în faţa arborelui sterp.
urechi ce dor şi ochii mici
şi mii de stânci înfipte-n piept.
cu mâna prind un trunchi uscat
şi simt nimicul cum mă-neacă,
urcând cu gândul în păcat,
simt un picior cum se fereacă.
cu capu-n jos şi spate drept,
vise, curgând din buzunare
şi mâinile înfipte-n piept.
nu am nimic şi totuşi doare.
piciorul strâmb mă tine viu,
ştiind că totuşi mai am trup,
părăsit parcă-n pustiu
mai am de-atâtea să mă rup.
cad într-un vis pierdut cu firea,
mă uit de tot ce-a fost real.
îmi mai rămâne amintirea
de ucigaş sentimental.

Cu buze dulci

Cu buze dulci

aş vrea să vii, să-mi spui poveşti
şi cine eşti,
de ce trăieşti
şi câte-aş vrea să îmi şopteşti.
aş vrea să pot să te privesc,
să iţi vorbesc,
să te vrăjesc
şi câte-aş vrea să îţi şoptesc.
aş vrea să pot să mă scufund,
tăcut şi blând,
tot aşteptând,
dar până când, dar până când?
aş vrea pe piele să te simt,
să nu te mint,
să te alint,
de lume vreau să te desprid.
din când în când să-mi spui prostii,
copilării
şi gânduri vii,
cum ne jucăm fiind copii.
şi să ne cufundăm în mare,
fugind de soare,
de uitare,
ca puii ce nu pot să zboare.
cu buze dulci şi cu lipici,
visând sclipici
şi licurici,
aş vrea mereu să-mi fii aici.

Şi atât

Şi atât

dacă-aş fi fost să fiu înţeles,
aş fi fost un cuvânt şi-atât,
ce din minte se scurge în mâini
şi moare pe foaie tăcut.

dacă-ar fi fost o formă să iau,
aş fi fost un picur de apă,
ce lin se prelige, fără cătare,
pe pielea-ţi fină şi seacă.

de aş fi vrut un rost să-mi găsesc,
tare-aş fi vrut să fiu luptător,
cu steagu-ntr-o mână şi alta pe piept,
un luptător pentru popor.

culoare de-aş vrea să-mi curgă pe piele,
aş vrea să fiu alb, ca luna lui mai,
cum pomii îşi schimbă din negrul zăpezii
în comele dulci şi bălai.

un vis de-aş fi în mintea-ţi nebună,
aş fi plămădit din poftă şi dor,
în ciuda timpului ce vine şi pleacă,
un vis aş fi fost, nemuritor.

o simţire de aş fi fost,
m-aş fi găsit – tristeţea sihastră,
înfipt în colţuri de stâncă şi cer,
atât doar, o floare măiastră.

om de-aş fi fost
cu suflet şi trup,
nimic n-aş fi vrut,
poet şi atât.

Copiii de hârtie

Copiii de hârtie

suntem copiii de hârtie.
hârtie suflet, hârtie trup,
hârtii care se zbat în vânt,
hârtii care se ud, se rup.
……………………………
pe mâini îţi scriu o poezie,
pe piept şi pe picior un mit,
pe coaps-o pată de cafea,
ce pot să zic, un ameţit!
îţi desenez un rid, pe frunte,
un rid de plâns, un rid de râs
şi încă un poem pe ceafă,
un mit pe ochiul cel închis.
pe spate-un adevărat roman
sărind în fugă o vertebră,
pe buze îţi mai las un mit,
pe umăr un brobon de febră.
pe tâmple-ţi desenez un cerc,
pe piept încă un cerc, pereche.
ascuns de văzul tuturor
îţi las un semn după ureche.
pe degete-ţi lipesc petale,
pe şolduri linii paralele,
pe gleznă las o însemnare,
pe gât îţi desenez mărgele.
iar noapte somnului de vine,
un mic colţ pe suflet-ndoi
să stiu de unde continui
în zilele ce vin apoi.