Nimic nu e de spus…

Nimic nu e de spus…

Nimic nu e de spus atunci când vântul tace
Şi-n dureroasa moarte, fruzele nu pot să cadă.
Zac atârnate de o creangă,
Ştreangul lor atât de sumbru.
O nu, nu e zbor,
Ele, de crengi stau spânzurate.
Un fir de vânt de-ar fi suflat,
Atunci, în goana spre pământ,
Un ultim zbor ar mai petrece
Trista lor roşeaţă ce se prelinge prin vine uscate.
Nimic nu e de spus atunci când vântul tace
Şi în liniştea morbidă a serii
Cad lacrimi de cristale,
Plângând o biată ultimă frunză
Ce duhul şi-a dat cu cel din urmă zbor.
Cristale cad, şi în căderea lor cântă
Orga ne-nsufleţită a camerei obscure,
Apoi păşind în pat de lacrimi
Mă scufund în gânduri ce profunde
Nu îmi permit în veci să-ngân vreun vers.
Nimic nu e de spus când vântul tace
Şi tac ei toţi, şi tac şi eu,
Precum o frunză stau spânzurat
Şi-aştept un ultim vânt
Spre linişte să-mi zboare trupul
Lipsit de tot ce am simţit vreodat’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *