Scântei

Scântei

fost-am scântei în noaptea secundară,
plesnind din focul ce ne-a zămislit,
zburând spre cer pentru întâia oară
precum meteoritul rătăcit.
precum comete, am lăsat o dâră,
care s-a şters subit în urma noastră
şi ameţiţi de-atâta tevatură
pocnit-am iar cu o lumin-albastră.
nepăsători, tot buimăcind spre cer,
am pârjolit şi cea din urmă dogmă,
în întuneric, rămânând mister,
murind scântei în noaptea fără formă.
funingine planând în aer rece,
cu teamă de-a cădea-n pământ,
durând fiorul care ne petrece.
funingini risipite-n vânt.
sperând căderea-n jarul născător,
care, cu drag, ne-a aruncat în lume,
vom fi găsit că focu-i muritor.
placid, cădea-vom doar pe un tăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *